Oceanul informațional și consumatorul de media avizat 4. Specificul comunicării media. Competența media vs cultura media

00: 00: 00

EMI I – ACCESUL LA INFORMAȚIE

Timp recomandat: 20–25 de minute

Sarcină

  • Lecturați textul în cheia tehnicii Re-quest

SUPORT INFORMAȚIONAL

Comunicarea media implică o abordare profesionistă din partea jurnaliștilor. Cele trei principii importante de realizare a materialelor jurnalistice sunt: precizia, corectitudinea și claritatea. Elaborând materiale jurnalistice în mod profesionist și nepărtinitor, mijloacele de informare în masă devin credibile în fața cititorilor și radioascultătorilor/telespectatorilor.

Producătorii media, pentru a asigura precizia, trebuie să țină cont de următoarele recomandări.

Să prezinte date concrete și cifre specifice în știre. Unele știri se realizează mai ușor decât altele. De exemplu, atunci când are loc un concurs de granturi pentru biblioteci, este simplu de confirmat câștigătorii; reporterul trebuie să relateze corect cine s-a plasat pe primul, pe al doilea și pe al treilea loc. Numele participanților, bibliotecile și alte informații pertinente trebuie verificate și scrise/rostite corect.

Să verifice informația și să nu relateze zvonuri. Dacă autorul de conținut este un angajat al bibliotecii care face o postare publică, acesta, de asemenea, trebuie să verifice informația.

Să cunoască sursele. Jurnaliștii trebuie să aibă încredere în sursele care le transmit știri și informații. În general, există două tipuri de surse: surse primare și surse secundare.  Uneori, este necesar de a compara și a contrapune sursele pentru a ajunge la adevăr.

Cititorii trebuie să cunoască sursele citatelor. Aceste informații sunt oferite prin atribuire: Bill Gates a declarat…; Profesorul Steven Liang a explicat…; Surse din cadrul Guvernului Republicii Moldova au informat…; În urma vizitei sale la o companie din Chișinău, Prim-ministrul Maia Sandu a afirmat… .

Producătorii media trebuie să asigure corectitudinea în conformitate cu următoarele instrucțiuni.

Jurnaliștii au responsabilitatea să furnizeze informații complete. Aceasta presupune  identificarea unor surse de încredere și intervievarea persoanelor care au diferite puncte de vedere.

Atunci când relatează despre o întâmplare dintr-o comunitate locală, reporterii merg, de regulă, doar la prietenii persoanelor vizate pentru a le solicita interviuri și informații, în situația în care aceștia sunt surse primare și pot oferi informații relevante.

Este necesar să fie prezentate mai multe aspecte ale unei  probleme. Reporterii au nevoie să efectueze cercetări și să realizeze interviuri pentru a înțelege diverse opinii și analize ale experților, în cazul în care subiectul este unul mai complex. Editorii mass-mediei informează cititorii și ascultătorii pentru a-i ajuta să înțeleagă toate perspectivele și să ia propriile decizii.

Să asigure dreptul la replică în cazul unui subiect ce a devenit știre. Aceasta înseamnă că persoana implicată urmează a fi contactată pentru a-și exprima perspectiva sau opinia asupra problemei sau a evenimentului. Este corect ca într-un material jurnalistic să se recunoască că există mai mult decât un singur punct de vedere.

Reporterii trebuie să fie sceptici, întotdeauna să  verifice informațiile și să țină cont de faptul că o sursă ar putea avea propria agendă sau ar putea fi părtinitoare în privința unei probleme sau a unui eveniment.

Jurnaliștii trebuie să asigure claritatea conform regulilor de mai jos.

Reprezentanții mass-mediei trebuie să înțeleagă subiectul pe care îl abordează. Dacă nu înțeleg subiectul sau problema, cum ar putea să îl prezinte pe înțelesul cititorilor și ascultătorilor?

Atât jurnalistul civic, cât și reporterul profesionist ar trebui să-și pună întrebarea: Ce încerc să comunic? Dacă pot răspunde la această întrebare printr-o frază sau două, înseamnă că sunt pregătiți să scrie un articol.

Structura frazei nu trebuie să fie complicată. Cititorii ziarelor își doresc articole concise și ușor de înțeles.

Reporterii din domeniul audiovizualului trebuie să utilizeze cuvinte ce transmit cât mai accesibil informația. Subiectul trebuie să fie abordat foarte clar. 

EMI II – ANALIZA CRITICĂ

Timp recomandat: 15–20 de minute

Sarcină

  • Accesați  linkul https://www.youtube.com/watch?v=uSeEecTFdW4) pentru a viziona tutorialul „Ce este media?”, care îl are în prim-plan pe jurnalistul român Mircea Toma.
  • Rețineți care este, în opinia jurnalistului, rolul mass-mediei în viața cetățenilor, aplicând tehnica 3-2-1. 

Scrieți:

  • 3 concepte;
  • 2 idei importante;
  • 1 concluzie.

EMI III – CREAREA DE PRODUS

Timp recomandat: 15–20 de minute

Sarcină

 Luând ca reper ideile din filmulețul vizionat, realizați un minieseu în cheia tehnicii 6 De ce?. Porniți de la ideea că educația mediatică reprezintă o necesitate pentru fiecare cetățean.

EMI IV – REFLECȚIE ASUPRA TEMEI

Timp recomandat: 20–25 de minute

Studiu de caz:

  • Citiți studiul de caz despre incidentul petrecut în luna octombrie în Colorado.
  • Discutați în grup despre responsabilitatea muncii de jurnalist și posibilele capcane în care poate nimeri acesta.

Pasul 1

Pasul 2

Context

  • Filmulețul descrie un caz real, petrecut în luna octombrie 2009 în Colorado. 
  • Spectatorii văd cum un balon coboară și aterizează într-un câmp.
  • Se oferă detalii că părinții unui băiat de 6 ani ar fi lansat informația că fiul lor este în nacela balonului, creat de aceștia în condiții casnice. 
  • Un număr impresionant de media au crezut și au transmis în direct cazul.

Pasul 3

Analiza cazului

  • Poliția, pompierii și ambulanțele se află pe teren.
  • Martor: Fotojurnalistul postului Channel 9 se află pe teren.
  • Video- și fotojurnalistul relatează că nu există niciun băiat în balon.
  • S-a speculat că băiatul a căzut din balon. CNN a intervievat familia în aceeași seară, după ce băiatul a fost găsit ascunzându-se în gospodăria familiei.
  • Materialul video „Balloon Boy’s Father to CNN: „I’m Appalled At You!”/„Tatăl băiatului către CNN: „Sunt îngrozit de voi!” de pe https://www.youtube.com/watch?v=QxtFXtiUbbw. Chiar și reporterul Wolf Blitzer, cu ani de experiență în spate, nu presează tatăl să spună adevărul. Tatăl a fost condamnat la o lună de detenție pentru farsă, deși el susține că a crezut că băiatul se afla în balon. Autoritățile nu sunt de acord. El trebuie să lucreze 60 de ore în folosul comunității, iar familia trebuie să achite aproape 36.000 dolari recompensă pentru eforturile de salvare. 

Lecția de mass-media

Postul de televiziune din Colorado a învățat o lecție importantă. Dacă o instituție de știri nu analizează sursa informației, aceasta și-ar putea pierde reputația ca sursă credibilă de știri. Criticii și comentatorii de media au criticat postul și alte surse care au difuzat materialele foto/video. Ei au pus la îndoială „separarea între jurnalism și reality-show.” Tehnologia (camioanele cu satelit, telefoanele mobile și helicopterele) permit acest tip de difuzare, iar principiile jurnalistice ce asigură credibilitatea trebuie aplicate în primul rând.

EMI V – ACȚIUNE

Timp recomandat: 10–15 minute

Sarcină

  • Discutați în perechi. 
  • Împărțiți-vă în două echipe: producătorii de știri și telespectatorii.
  • Dezbateți următoarele aspecte de pe poziția fiecărui rol în parte.
  • De ce este importantă credibilitatea pentru instituțiile media?
  • De ce este importantă credibilitatea pentru telespectatori și cititori? 

Specificul comunicării media. Competența media vs cultura media

Înapoi la modul
Strategia de Organizare
  • Valori dominante:
  • libertatea de expresie;
  • raportarea critică la media.
  • Obiective de formare:
  • familiarizarea cu principiile de realizare a materialelor jurnalistice;
  • înțelegerea importanței credibilității pentru producătorii de materiale jurnalistice;
  • cooperarea cu ceilalți membri ai grupului pentru a explica rolul mass-mediei în dezvoltarea societății contemporane.
  • Durata estimativă: 1,3–2h.
  • Resurse procedurale: Conversația euristică, tehnica Re-quest, Studiul de caz, tehnica 6 De ce?
  • Resurse materiale: fișe de lucru, computer conectat la Internet, boxe, tablă flipchart, proiector (sau ecranul unui calculator).
  • Concepte-cheie: precizie, corectitudine, claritate, producători media, surse, surse primare și surse secundare.