Oceanul informațional și consumatorul de media avizat 3. Mijloacele de comunicare în masă. Factorii comunicării media

00: 00: 00

EMI I – ACCESUL LA INFORMAȚIE

Timp recomandat: 15 minute

Sarcină

  • Lecturați textul, încercuind îmbinările de cuvinte și cuvintele-cheie.

SUPORT INFORMAȚIONAL

Mijloacele media sunt suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi. Distingem mijloace media tradiționale (presa tipărită, radioul) și moderne (televiziunea, Internetul, complexele multimedia).

Cu ajutorul acestor mijloace se stabilește o relație de comunicare între creatorul de mesaj – Emițătorul, care reprezintă un  producător de mesaje, și Receptorul său, de regulă, un auditoriu de mase. 

Fiecare cetățean este receptor al produselor media, care ajung la el datorită mijloacelor media. Tipul de comunicare ce utilizează mijloacele media ca instrumente de mediere se numește comunicare mediată. Fiind fixată pe varia suporturi, aceasta poate fi păstrată pentru o perioadă indefinită. Spre deosebire de comunicarea cotidiană (discuția cu familia, cu colegii sau cu o persoană din stradă), comunicarea mediată poate difuza informații nu doar către un receptor, dar către mii și milioane de receptori în același timp, din acest motiv fiind numită comunicare în masă

Producătorul de media (Emițătorul) folosește un Cod comun, în întregime sau parțial, emițătorului și receptorului pentru a transmite mesajul (limbaj verbal sau nonverbal, date, cifre, imagini), astfel încât acesta să fie înțeles. Canalul folosit depinde de tipul de mijloc media: prin eter, prin cablu, prin fir, prin satelit. Deosebit de important pentru transmiterea unui mesaj este Contextul (Referent), adică circumstanțele în care se transmite mesajul. Astfel, o reclamă la parfumuri pentru femei va avea o mai mare priză în contextul Zilei Internaționale a Femeii (8 martie), iar  la medicamentele împotriva răcelii – în sezonul rece.

Emițătorul, receptorul, mesajul, canalul, contextul sunt factori ai comunicării media.

EMI II – ANALIZA CRITICĂ

Timp recomandat: 15–20 de minute

Sarcină

  • Analizați schema.
  • Amintiți-vă ultimele trei știri pe care le-ați auzit în această săptămână.
  • Analizați cine a fost emițătorul știrilor (E), care au fost mesajul (M) și profilul receptorului (R) căruia i s-a adresat mesajul.

EMI III – CREAREA DE PRODUS

Timp recomandat: 20–25 de minute

Sarcină

  • Elaborați textul unui  anunț despre un produs sau eveniment din localitatea dumneavoastră.
  • Scrieți textul pentru 3 categorii diferite de vârstă: copii, tineri și bătrâni.

EMI IV – REFLECȚIE ASUPRA TEMEI

Timp recomandat: 20–25 de minute

Sarcină

  • Identificați factorii comunicării pentru următoarele situații de consum media.

Echipa I 

Presa scrisă

Produs – Articol despre gestionarea banului public

 

Echipa II

Radio

Produs – Prezentarea unei reclame

 

Echipa III

Complexele multimedia

Produs – Joc virtual

 

EMI V – ACȚIUNE

Timp recomandat: 10–15 minute

Sarcină

  • Accesați portalul Mediacritica (mediacritica.md), realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent.
  • Identificați jocul Media Erudit.
  • Deschideți tema numărul 5 și descoperiți, în mod distractiv, cum funcționează mass-media văzută din interior.

Mijloacele de comunicare în masă. Factorii comunicării media

Înapoi la modul
Strategia de Organizare
  • Valori dominante:
  • libertatea de expresie;
  • raportarea critică la media.
  • Obiective de formare:
  • familiarizarea cu mijloacele și factorii comunicării media;
  • crearea de produse media, respectând specificul comunicării media;
  • explicarea relației dintre factorii comunicării și diferite produse media.
  • Durata estimativă: 1,5 h.
  • Resurse procedurale: Conversația euristică, Analiza infograficului, Jocul virtual.
  • Resurse materiale: fișe de lucru, computer conectat la Internet, boxe, tablă flipchart, proiector (sau ecranul unui calculator).
  • Concepte-cheie: factorii comunicării, emițător, receptor, mijloacele de comunicare, context, canal.