Rolul media în promovarea cetățeniei active 1. Implicarea cetățeanului în verificarea datelor. Fact-checkingul

00: 00: 00

EMI I – ACCESUL LA INFORMAȚIE

Timp recomandat: 20–25 de minute

Sarcină

  • Lecturați, în cheia tehnicii Re-quest, textul-suport.

SUPORT INFORMAȚIONAL

Reiterăm că, în era tehnologizării și a exploziei informaționale, mass-media este unul dintre factorii esențiali de formare a opiniei publice. Pe lângă funcțiile de informare și formare a opiniei publice,  de divertisment,  publicitară,  de culturalizare și de socilizare, mass-media exercită și funcția de control. Prin această funcție, mass-media își asumă rolul de supraveghetor al activității guvernanților sau politicienilor. Acest tip de media  este numit jurnalism „watchdog”. Suntem obișnuiți cu gândul că mass-media este a patra putere în stat și că aceasta, prin munca onestă a jurnaliștilor, are rolul de a proteja drepturile cetățenilor și democrația într-un stat. Oare misiunea cetățeanului de rând este să asiste pasiv la acțiunile mass-mediei? În mod cert, nu. Un aspect definitoriu, în epoca postadevărului, este axioma „Un om informat este un om puternic.” Dacă acționăm împreună – cercetăm, verificăm și punem sub „lupa suspiciunii” informația– contribuim la consolidarea democrației țării noastre.

Odată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă (dezvoltarea, pe lângă media tradiționale, a noilor media), cetățeanul de rând și-a descoperit un nou statut pe lângă cel de consumator și de participant (prosumer) – cel de creator de media. Acesta poate contribui la realizarea de produse media, livrând materiale (fotografii, filme autentice din miezul evenimentelor), precum și la verificarea materialelor existente, la concretizarea lor.   Fenomenul de verificare a datelor este  numit prin englezescul fact-checking și demonstrează o stare de spirit sănătoasă a societății, atitudine civică și gândire critică.  În mod firesc, vom verifica orice informație de interes public care ne poate afecta într-un fel. De exemplu, vom analiza atent  informația produselor pe care le achiziționăm, fără a crede orbește în tot ce scriu producătorii, căci, până la urmă, scopul acestora este să ne convingă să le alegem produsul.

Vom verifica sursele la care se face referință când se prezintă o știre sau chiar identitatea invitatului/martorului/expertului citat. Pentru aceasta nu trebuie neapărat să ai studii în jurnalism. Utilizarea noilor media oferă accesul cetățenilor la o serie de instrumente, cândva accesibile doar jurnaliștilor profesioniști, printre acestea: camere video, aparate de fotografiat, computere, laptopuri, telefoane smart cu camere și aparate video încorporate.

         Pe de altă parte, fiecare cetățean care are acces la Internet poate beneficia de un număr nelimitat de surse de documentare: site-uri oficiale (ale organizațiilor de stat, ministerelor, agențiilor, instituțiilor de stat și din mediul privat, site-uri simple (de știri, specializate), bloguri, vloguri, ziare online. Apariția Internetului a contribuit la destrămarea monopolului mass-mediei tradiționale și a permis diversificarea surselor de informare prin oportunitatea participării active a fiecărui cetățean. La un click distanță, motoarele de căutare (Google, Yahoo, Bing, Yandex etc.) oferă acces la informație. Odată cu pierderea încrederii cetățenilor în instituțiile de stat, dar și în cele media, fenomenul implicării active a cetățenilor de rând în elaborarea de conținuturi media și de verificare a corectitudinii produselor media a luat amploare. 

 Astfel, identificând o știre suspectă, care îl face pe cetățean să aibă îndoieli, acesta nu trebuie să se lase manipulat și să distribuie fără discernământ știri false (fake news), dar să analizeze critic conținuturile și să verifice datele – corectitudinea și acuratețea acestora. Cu alte cuvinte, el va face ceea ce face și un jurnalist când realizează produse  media: verifică datele utilizate din mai multe surse pentru a nu dezinforma cetățenii. Fact-checkingul este o formă activă de implicare și prevenire a manipulării și propagandei. 

EMI II – ANALIZA CRITICĂ

Timp recomandat: 15–20 de minute

Sarcină

  1. Accesați,  pe http://ntv.md/index.php?newsid=28117, știrea difuzată de televiziunea NTV cu referire la reacția UE ca urmare a votării moțiunii de cenzură a Guvernului Sandu în data de 12 noiembrie 2019.
  2. Formulați mesajul știrii.
  3. Adoptați o poziție în raport cu nivelul de credibilitate al știrii:
  • știrea este echidistantă și corectă;
  • știrea este manipulativă.
  1. Argumentați-vă opțiunea.
  2. Discutați care este principala sursă din care ați putea să vă documentați pentru a verifica știrea.

Uniunea Europeană va continua parteneriatul cu Republica Moldova, pentru a le oferi beneficii cetățenilor, se arată într-un comunicat de presă, difuzat de Misiunea UE în țara noastră, după votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului. De asemenea, reprezentanța UE subliniază necesitatea continuării reformelor.

Potrivit comunicatului, în relaţia cu ţara noastră, UE se va baza pe respectarea statului de drept și standardelor democratice.

„UE se angajează să colaboreze cu Republica Moldova şi să susțină procesul de reformă, în baza Acordului de Asociere, în special, în ceea ce privește combaterea corupției și a unor interese, indiferent de afilierea politică, asigurarea independenței sistemului judiciar și depolitizarea instituțiilor statului”, se mai menționează în comunicatul UE.


NTV Moldova

EMI III – CREAREA DE PRODUS

Timp recomandat: 25–30 de minute

Sarcină

  1. Citiți declarația purtătorului de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă cu referire la subiectul analizat la EMIII – Analiză critică.

Votul de neîncredere acordat guvernului din R. Moldova cu referinţă la procesul de recrutare a procurorului general trimite semnale îngrijorătoare pentru procesul de reformă din țară.

Coaliția a demarat o serie de inițiative pentru realizarea angajamentelor-cheie asumate începând cu luna iunie, în special în domeniile luptei împotriva corupției, independenței sistemului judiciar și a investigării fraudelor bancare.

Nevoia unor astfel de reforme nu a dispărut odată cu votarea guvernului.

Parteneriatul Uniunii Europene va rămâne concentrat pe furnizarea de beneficii tangibile cetățenilor moldoveni. În acest spirit, UE se angajează să colaboreze cu acei din Republica Moldova care susțin procesul de reformă, ceea ce este la baza Acordului nostru de asociere, în special în ceea ce privește combaterea corupției și a intereselor dobândite, indiferent de afilierile politice, asigurând independența sistemului judiciar și depolitizarea instituțiilor statului. Vom continua să ne bazăm relația cu Republica Moldova pe principiul condiționalității și al respectării statului de drept și a standardelor democratice.

  1. Comparați, în cheia Diagramei Wenn, cele două texte. 
  2. Formulați concluzii cu privire la necesitatea de a verifica sursele primare în cazul știrilor suspecte.

EMI IV – REFLECȚIE ASUPRA TEMEI

Timp recomandat: 20–25 de minute

Sarcină

  1. Vizionați filmulețul Centrului pentru Jurnalism Independent despre informarea cetățenilor, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=PVLK25M7ZEk.
  2. Identificați ce probleme enunță cetățeanul cu ziarul.
  3. Meditați asupra importanței accesului mediei și al cetățeanului de rând la informație.

EMI V – ACȚIUNE

Timp recomandat: 10–20 de minute

Sarcină

Descoperă Mentor, extensia care te informează despre site-urile care publică falsuri.

Extensia este gratuită și poate fi găsită pe Google Chrome,  la secțiunea „extensii”. Aceasta îți oferă informație privind menționarea  site-ului în cadrul Campaniei „STOP FALS!” ca fiind un distribuitor de informații false sau manipulative, existența unui alt site cu o denumire similară, data și țara în care a fost înregistrat site-ul. De asemenea, extensia îți permite raportarea site-urilor care îți par suspecte.

  1. Descărcați gratis, de pe Google Chrome, extensia Mentor.
  2. Apăsați pictograma extensiei Mentor de fiecare dată când deschideți un site suspect, pentru a-l verifica.

Implicarea cetățeanului în verificarea datelor. Fact-checkingul

Înapoi la modul
Strategia de Organizare
  • Valori dominante:
  • libertatea de expresie;
  • raportarea critică la media.
  • Obiective de formare:
  •  familiarizarea cu noțiunea „fact-checking” în mass-media;
  • utilizarea conceptelor-cheie ca instrumente de raportare critică la media;
  • cooperarea cu ceilalți membri ai grupului pentru a explica rolul mass-mediei în dezvoltarea societății contemporane.
  • Durata estimativă: 1,5–2h.
  • Resurse procedurale: Conversația euristică,  tehnica Re-quest, Analiza, Argumentarea, Analiza de filmulețe,  Diagrama Wenn.
  • Resurse materiale: fișe de lucru, computer conectat la internet, boxe, tablă flipchart, proiector (sau ecranul unui calculator).
  • Concepte-cheie: funcția de control, fact-cheching, consumator, participant, creator, noile media, date, verificare, știri false.