Totalurile concursului
„Cele mai reusite lucrari in domeniul biblioteconomiei si stiinta informarii”

Concursul pentru cele mai reuşite lucrări în domeniul bibliologiei şi ştiinţei informări se desfăşoară al 18 –lea an şi are scopul de a stimula reformele şi a dezvolta domeniul respectiv, de a încuraja şi susţine profesionalismul şi originalitatea în editarea a tot felul de lucrări în care se produc membrii Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM). Prin organizarea acestui concurs se urmăreşte scopul de a optimiza activitatea de investigare, de a spori potenţialul naţional în domeniu, de a promova experienţele celor mai merituoşi specialişti, care se manifestă prin inventivitatea şi creativitatea profesională. Deosebit de important este şi aspectul de consolidare a statutului bibliotecarilor şi a bibliotecilor în societate. Astăzi, ca nici odată bibliotecarii trebuie să-şi amplifice demersusurile, inclusiv cele ştiinţifice , pentru a demonstra utilitatea lor nu numai ca păstrători ai înţelepciunii milenare, dar şi ca creatori de noi resurse şi instrumente absolut necesare pentru efectuarea cercetărilor în spaţii geografice, temporale, instituţionale, domeniale.

La Concursul – 2008 au luat parte 21 de biblioteci, care au prezentat 54 de lucrări, de fapt un număr aproape similar celui din anul trecut – 55 de exemplare. Ca de obicei, au venit cu impresionante lucrări Biblioteca Naţională, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan „ a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 3 biblioteci universitare: Universitatea Agrară, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi Universitatea de Stat de Educaţie Fizică, Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu „ cu 9 Filiale ale sale, inclusiv Centrul Academic Internaţional Eminescu şi Centrul Naţional de Haşdeologie; Centrul de Informare a AGEPI, Biblioteca Colegiului de Construcţii din Chişinău şi trei biblioteci publice din Donduşeni, Ialoveni şi Ştefan Vodă.

Regulamentul Concursului, aprobat în anul 2008 de către Preşedintele ABRM după o redactare minuţioasă făcută de membrii Biroului ABRM, prevede admiterea la concurs a lucrărilor editate în ultimii 2 ani, care nu au participat la alte ediţii ale Concursului. Diverse sînt tipurile (monografii, documente, bibliografii, biobibliografii, webliografii. Enciclopedii, dicţionare, lexicoane, ghiduri. Culegeri de acte normative / lucrări. Materiale ale conferinţelor. Interviuri. Jurnale. Buletine. Materiale promoţionale) de documente şi suportul de fixare a informaţiei. Este necesar să menţionăm că la Concurs sînt admise doar ediţiile noi sau speciale ale serialelor editate de biblioteci.

Iată de ce din cele 54 de lucrări, în urma unei riguroase şi judicioase analize, nu au fost admise: lucrări cu alt an de ediţie decît 2008 ; documente care nu conţin ISBNul şi publicaţii seriale care au participat deja la ediţiile anterioare ale Concursului.

Comisia, desemnată de Biroul ABRM în următoarea componenţă : Elena Harconiţa , preşedinte; membrii : Dr. Lidia Kulikovski, Dr.Nelly Ţurcanu , dna Valentina Chitoroagă, Directoarea CNC, Lilia Tcaci , director adjunct la BN pentru Copii „Ion Creangă”, dna Iulia Tătărescu, şef Departament a Bibliotecii Ştiinţifice Republicane a UASM, a evaluat fiecare lucrare prin metoda puantificării (de la 1 la 10) conform criteriilor stipulate în Regulament.

Considerăm, că cercetările ştiinţifice bibliotecare contribuie la conştientizarea instituţiei bibliotecare drept un important beneficiu social. În acelaşi timp devine tot mai evidentă necesitatea extinderii formelor de participare a bibliotecarilor în munca de cercetare din sistemul de învăţămînt, ştiinţă şi cultură. Experienţa ultimilor ani demonstrează necesitatea elaborării unor planuri cumulative de cercetare la nivel naţional, care ar exclude paralelismul, ori unindu-şi eforturile bibliotecarii din diferite biblioteci ar putea crea lucrări comune de mare valoare ştiinţifică şi culturală.

Lista premiantilor este aici.

Elena Harconita, preşedinte Juriu,
dir. Biblioteca Stiintifica a Universitatii de Stat „Al. Russo”, Balti
harconita.elena@usb.md